Telefonul sună într-o seară de la sfârșit de lună, când mai ai de închis un raport, de plătit două facturi și de pregătit copiii pentru a doua zi. La capătul firului, o veste pe care nimeni nu o așteaptă: un frate, un părinte sau un prieten apropiat a murit departe de casă, într-o altă țară. Prima reacție e blocajul. A doua, aproape întotdeauna, este graba de a face „ceva”, orice. Pentru oamenii foarte ocupați, care trebuie să jongleze cu serviciul, cu familia și cu durerea, merită un plan scurt, de o oră, care să ordoneze lucrurile fără să ceară decizii pe care nu le poți lua încă. Iată întrebările la care ai nevoie de răspuns, pe rând.
Ce fac în primele zece minute?
Nimic definitiv. Primele zece minute sunt pentru stabilizare, nu pentru decizii. Așază-te, bea un pahar cu apă, notează cine ți-a dat vestea, la ce număr de telefon poate fi găsit și ce ți-a spus exact. Dacă informația vine de la un prieten sau de la un coleg, cere datele persoanei care a vorbit cu autoritățile locale.
Apoi sună un om de încredere din familie sau dintre prieteni și spune-i ce s-a întâmplat. Nu e un moment pentru a rămâne singur, chiar dacă ți-ai dori asta. În următoarele ore vei avea nevoie de cineva care să răspundă la telefon în locul tău, să ia notițe, să țină legătura cu rudele.
Pune pe masă un caiet. Pe prima pagină scrie data, ora și numele persoanei decedate, locul unde s-a întâmplat și numele celor cu care ai vorbit. Pare un detaliu banal, dar în zilele care urmează vei vorbi cu zeci de oameni, iar memoria nu va face față durerii. Un caiet bine ținut te scutește de o mare parte din confuzie. Scrie cu litere mari numerele de telefon și ora fiecărui apel, iar lângă ele o linie goală pentru ce ți s-a promis că vei primi. Peste două zile, linia goală îți va spune cine trebuie sunat din nou.
Dacă ai copii mici în casă, spune-le adevărul, cu cuvinte simple, la momentul potrivit. Nu trebuie să fii perfect, ci doar sincer. Un copil pe care îl ții aproape se liniștește mai repede decât unul căruia i se ascunde ceva.
Cu cine trebuie să vorbesc mai întâi?
Dacă persoana a murit în străinătate, există de obicei două direcții principale: autoritățile din țara respectivă și reprezentanța țării tale în acel loc, adică ambasada sau consulatul. Le poți contacta chiar în prima oră sau, dacă e târziu, în dimineața următoare. Nu te aștepta la răspunsuri complete din primul telefon; ele îți vor spune ce acte sunt necesare și cine se ocupă de ce.
A treia direcție, la fel de importantă, este o firmă care se ocupă de servicii funerare și de repatriere. Nu orice firmă lucrează la nivel internațional, de aceea merită să te informezi înainte de a semna ceva. Pentru cine vrea să înțeleagă cum se organizează acest tip de servicii și ce întrebări să pună, rubrica dedicată pieței serviciilor funerare de pe Piata Funerara oferă informații și puncte de pornire, scrise pe un ton calm, care pot ajuta în primele zile.
Dacă defunctul avea o asigurare de călătorie sau de sănătate, caută polița și numărul de contact. Unele polițe acoperă, în anumite condiții, o parte din cheltuielile de repatriere, dar condițiile diferă mult și se confirmă direct cu asigurătorul. Nu presupune nimic fără să citești documentul. Dacă polița e în altă limbă, cere explicații în scris, ca să ai o dovadă a ce ți s-a spus. Uneori răspunsul vine abia a doua zi, iar asta nu înseamnă că ai greșit ceva.
Pe lângă instituții și firme, gândește-te și la oamenii care erau lângă persoana decedată: colegi de apartament, de muncă, prieteni, vecini. Ei pot ști detalii pe care nu le găsești nicăieri, de la locul unde se află lucrurile personale până la persoana de contact din locul respectiv. Un telefon scurt, dat cu blândețe, poate scurta zile de căutări.
Ține-te de un obicei simplu: nu spune niciodată „da” la ceva ce nu ai înțeles, chiar dacă cel din fața ta pare sigur pe el. Poți răspunde: „Vă sun înapoi într-o oră”. E un răspuns perfect legitim și îți oferă timp să respiri, să ceri un sfat, să verifici o informație.
Spune-i fiecărui interlocutor, simplu: „Sunt rudă, am aflat azi. Ce trebuie să fac mai întâi?” Majoritatea oamenilor care lucrează în astfel de situații sunt obișnuiți cu întrebarea și răspund cu răbdare. Dacă nu înțelegi un termen, cere să ți-l explice. Nimeni nu te va judeca pentru asta, iar o neînțelegere clarificată acum evită o greșeală costisitoare mai târziu.
Ce documente trebuie să adun, concret?
Aici începe munca de organizare, fiindcă hârtiile sunt, de regulă, partea cea mai obositoare. Începe cu ce ai la îndemână: actele de identitate ale persoanei decedate, dacă ai copii, ale tale și ale altor rude apropiate, documente care dovedesc legătura de rudenie, polițele de asigurare, dacă există, și contractele de călătorie sau de muncă, dacă au legătură cu locul decesului.
Nu încerca să le rezolvi pe toate într-o oră. Obiectivul orei este să știi ce există și ce lipsește. Pune într-un dosar, fizic sau pe telefon, fotografii ale tuturor documentelor pe care le ai. Notează ce ți se cere de către autorități și de la cine ai primit cererea.
În cazul în care persoana decedată trebuie adusă în țară, procedurile cer, de obicei, documente specifice, care variază în funcție de țară de proveniență și de felul în care se face transportul. Pentru cei care vor să vadă ce se cere în general în astfel de cazuri, în special dacă decesul a avut loc în afara Uniunii Europene, există un material util cu documentele necesare pentru repatriere din afara Uniunii, inclusiv din Marea Britanie sau din Statele Unite. Citește-l ca pe o hartă generală și verifică fiecare pas cu instituțiile competente.
Întreabă și cine poate semna în numele familiei. Uneori e nevoie de o împuternicire sau de o procură, și mai bine afli din timp, ca să nu pierzi zile prețioase când ești departe.
Cât costă și cine plătește?
E o întrebare dureroasă, dar practică, și nu are rost să o ocolești. Costurile depind de țară, de distanță, de mijlocul de transport, de formalități și de serviciile alese. Nu există o sumă fixă, iar orice cifră auzită la telefon trebuie verificată în scris. Cere oferta pe hârtie, cu toate elementele detaliate, și compară cel puțin două variante dacă timpul îți permite.
Nu semna sub presiune. O firmă serioasă îți explică pașii și îți lasă timp să te gândești. Dacă ți se cere un avans mare imediat, fără contract și fără detalii, ia o pauză și sună un om de încredere. Durerea te face vulnerabil, iar în astfel de momente e bine să ai pe cineva lângă tine care citește fiecare rând.
Dacă există o asigurare sau o instituție care poate acoperi o parte din cheltuieli, află ce condiții impune. Dacă familia trebuie să împartă costurile, vorbiți deschis, fără reproșuri. Un acord clar între rude economisește multe neînțelegeri în zilele grele.
Cum îmi împart timpul între muncă, familie și organizare?
Ultima săptămână din lună vine, de obicei, cu termene, rapoarte, plăți. Anunță-ți șeful sau colegii de încredere că ai o urgență de familie și că vei fi indisponibil o vreme. Nu e nevoie de detalii, iar majoritatea angajatorilor înțeleg. Dacă ai un contract de muncă, află ce zile libere ți se cuvin în caz de deces în familie și cum se solicită.
Dă sarcini precise celor care vor să te ajute. „Poți suna tu la firma de transport?”, „Poți aduce un dosar de acasă?”, „Poți sta cu copiii în seara asta?” sunt cereri care se pot îndeplini, spre deosebire de „ajută-mă și tu cu ce poți”. Oamenii vor să fie de folos, dar de multe ori nu știu cum.
Mănâncă, dormi cât poți, bea apă. Pare un sfat banal, dar durerea și grija consumă mai mult decât crezi. În zilele următoare vei lua decizii care contează, iar o minte epuizată ia decizii proaste. Dacă cineva îți oferă o masă caldă sau o cameră liniștită, acceptă fără să te simți dator.
Ce rămâne de făcut după prima oră?
Peste o oră vei avea un caiet cu telefoane, un dosar cu documente, două-trei persoane contactate și o idee despre ce urmează. Nu ai rezolvat nimic definitiv, dar ai pus ordine. Restul se face în pași mici, în zilele următoare: confirmarea documentelor, alegerea firmei, stabilirea datei și a locului ceremoniei, anunțarea celor apropiați.
Gândește-te și la familie. Oamenii din jur au nevoie de informații clare, nu de zvonuri. Un mesaj scurt, trimis aceleiași liste de rude, cu ce știi și ce nu știi încă, scutește de zeci de telefoane.
Mâine dimineață, înainte de orice altceva, deschide caietul, citește ce ai notat și bifează ce s-a rezolvat. Apoi sună un singur număr, cel mai important, și lasă restul pe rând. Nu trebuie să faci totul azi, dar trebuie să faci primul pas, iar primul pas poate fi un telefon.
